en fr
universul juridic magazin

Riscurile in contractul de leasing

Rezumat

Articolul propune o viziune nouã asupra consecinþelor pieirii fortuite a bunului ce face obiectul contractului de leasing. Se încearcã reevaluarea naturii juridice a drepturilor utilizatorului ºi o corectã identificare a regulilor generale ce ar fi aplicabile riscurilor în contractul de leasing pentru a se concluziona cã regula specialã impusã de art. 10 lit. f) din O.G. nr. 51/1997 nu se abate de la acestea.
Dreptul de folosinþã al utilizatorului nu este asimilabil dreptului locatorului, întrucât nu prezintã caracteristicile unui drept de creanþã, ci, mai degrabã, ale unui drept real. Dreptul de opþiune conferit utilizatorului nu este nici el un drept de creanþã, ci un drept potestativ.
Se distinge între riscul lucrului, riscul contractului ºi riscul obligaþiei. În cazul pieirii fortuite a bunului, regula de drept aplicabilã este art. 971 C. civ. (aplicabil nu doar contractelor translative de proprietate, ci ºi contractelor translative de alte drepturi reale, cu condiþia ca efectul real al convenþiei sã fie automat), sau, în subsidiar, regula generalã res perit debitori, dedusã din art. 1020 Cod civil (în acele cazuri în care înstrãinarea nu produce automat efectul real, acesta fiind dependent, încã, de un fapt al înstrãinãtorului). Aplicarea regulii res perit domino în materia leasingului este eronatã întrucât, pe de o parte aceasta este o falsã regulã în materie contractualã, ºi, pe de alta, contractul nu este translativ de proprietate.
Dacã finanþatorul a transmis drepturile nãscute din contractul de vânzare încheiat cu furnizorul ºi-a executat obligaþia esenþialã, aºa încât este corectã opþiunea legiuitorului ca finanþatorul sã pãstreze dreptul la ratele de leasing. Dacã o parte îºi executã obligaþiile contractuale are dreptul la contraprestaþie, chiar dacã dreptul transmis s-a stins fortuit. Aºa stând lucrurile nu suntem în prezenþa unei derogãri de la regula res perit debitori, problema riscurilor contractului nepunându-se în sens tehnic. Singura problemã care se pune în mod real este aceea a riscurilor lucrului, care se împart între titularii drepturilor ce se exercitã asupra lucrului.
Riscul plãþii valorii reziduale este al finanþatorului întrucât, contractual, acesta nu îºi mai poate executa obligaþia de vinde lucrul (res perit debitori). Pe de altã parte el suportã riscul lucrului în limita dreptului pe care îl are.
Indemnizaþia de asigurare încasatã de finanþator nu poate fi pãstratã decât în limita interesului asigurabil al acestuia. Acest interes asigurabil constã în valoarea rezidualã ºi în garanþia pe care despãgubirea, ca înlocuitor al bunului pierit, o conferã finanþatorului pentru plata ratelor de leasing. Dreptul la o parte din indemnizaþia de asigurare se transmite ca accesoriu al drepturilor asupra lucrului constituite prin contractul de leasing utilizatorului.
Deºi regulile privitoare la riscuri în materie contractualã sunt dispozitive, în dreptul protecþiei consumatorului abaterile de la regimul legal al riscurilor în contractul de leasing, privit în corelaþia sa cu dreptul la încasarea indemnizaþiei de asigurare, poate conduce la dezechilibre contractuale sancþionabile potrivit Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianþi ºi consumatori.