Pagina premii universul juridic magazin
Newsletter
Vreti sa fiţi la curent cu promoţiile Editurii Universul Juridic? Scrieţi mai jos adresa dvs. de email.
Aboneaza


Universul Juridic magazin
Revista Română de Drept Privat

Unele consideratii privind recursul in reglementarea data de Proiectul Noului Cod de procedura civila

Rezumat

Proiectul Legii privind Codul de procedură civilă reglementează recursul ca o veritabilă cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai în situaţii excepţionale în care legalitatea a fost încălcată, fiind eliminate motivele de recurs formale, care nu au impact asupra legalităţii.
Ca elemente de noutate se remarcă printre altele introducerea obligativităţii redactării cererii de recurs, a exercitării şi susţinerii recursului numai prin avocat sau prin consilier juridic; reintroducerea procedurii de filtrare a recursurilor de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; mărirea termenului de exercitare a recursului; pregătirea dosarului de instanţa a cărei hotărâre se atacă; introducerea recursului incident şi al celui provocat.
Procedura filtrului are rolul de a degreva instanţa supremă de recursurile informe, însă în acelaşi timp are menirea de a asigura realizarea dreptului pretins şi câştigat într-un termen rezonabil.
Procedura instituită răspunde exigenţelor de previzibilitate ale procedurilor judiciare decurgând din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi, implicit, din cele statuate în jurisprudenţa C.E.D.O.
Statele contractante se bucură de o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii care să permită sistemului judiciar să respecte imperativele art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului.
Art. 6 al Convenţiei nu interzice statelor contractante să edicteze reguli care să permită accesul justiţiabililor la o instanţă de recurs, dacă aceste reguli au ca scop asigurarea unei bune administrări a justiţiei.
Introducerea asistenţei juridice obligatorii prin avocat sau consilier juridic, după caz, în faza recursului, urmăreşte impunerea rigorii şi disciplinei procesuale.
Condiţionarea impusă nu poate fi apreciată ca o îngrădire a accesului liber la justiţie, pe considerentul că justiţiabilul care nu dispune de mijloace materiale pentru a-şi permite angajarea unui apărător nu va putea ataca cu recurs o hotărâre pe care o consideră nelegală, întrucât conform art. 86 al noilor reglementări, cel care nu este în stare să facă faţă cheltuielilor pe care le presupune declanşarea şi susţinerea unui proces civil, fără a primejdui propria sa întreţinere sau a familiei sale, poate beneficia de asistenţă judiciară, în condiţiile legii speciale.