Rezumat
Excepţiile procesuale, atât de numeroase şi de diverse, dar mai ales atât de „subtile”, de „moralizatoare” şi, adeseori, atât de „drastice”, pot fi considerate, laolaltă, „gramatica” procedurii civile. Cine nu le cunoaşte sau nu le instrumentează corect în cadrul procesului civil clădeşte sisific hotărârea prin care se tranşează litigiul.
Noul Cod de procedură civilă nu numai că, inevitabil, în economia reglementărilor diverselor instituţii procesuale stăruie şi asupra excepţiilor adiacente, dar le şi consacră o subsecţiune în cadrul cercetării procesului, oferindu-ne reperele fundamentate în abordarea temei şi exemplificându-ne prin câteva excepţii procedura invocării şi a soluţionării lor, precum şi efectele admiterii sau a respingerii lor. Înscriindu-ne, cu rezerve, în cadrul reglementării preconizate, aducem sau readucem în atenţie câteva posibile aserţiuni, îndeosebi cu privire la: conotaţia sintagmei „excepţii procesuale”; delimitarea acestora de apărările în fond; categorii de excepţii procesuale;excepţii absolute şi excepţii relative; ordinea invocării şi a soluţionării excepţiilor procesuale; excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu şi excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant; excepţia litispendenţei; excepţia conexităţii; excepţia autorităţii lucrului judecat.
Deşi excepţia de necompetenţă nu este reglementată în subsecţiunea având ca obiect excepţiile procesuale, ci acolo unde îi era locul – în cadrul materiei competenţei instanţelor judecătoreşti –, stăruim totuşi, în context, şi asupra acesteia, prin câteva observaţii, fiindcă, cel puţin în înţelegerea noastră, reglementarea ei, astfel cum este prefigurată, ni se pare una dintre cele mai discutabile.
În perspectiva adoptării noii legi comune de procedură civilă, exegeza textelor virtual normative şi, pe alocuri, unele observaţii în marginea lor, s-ar putea să fie utile, mai întâi pentru înlesnirea aproprierii lor, dar şi pentru eventuale alte precizări ori, dacă va fi cazul, chiar reconsiderări în forma finală a proiectului.